Fetească Albă 2013 Prahova Valley Reserve – Halewood

Joi seara. Oboseală. O săptămână grea stă să se încheie şi nu mai am răbdare să vină weekendul. O sticlă de vin. Ce să fie? Supermarketul din zonă. Un vin obişnuit, de consum curent. Pe ce-mi pică ochii? Pe o Fetească Albă din 2013 de la Cramele Halewood, gama Prahova Valley Reserve (oh, doamne).

Un vin cu IG Terasele Dunării, demisec, de 12.5% alcool.

Un miros ciudat de intens, fructat floral, cu note clare de piersici româneşti, miere zaharisită, flori albe, prune galbene, gutui din compot, flori de busuioc uscate. Ciudat, nu?

Culoarea ne poate explica ce e cu aromele astea intense: e galbenă cu inflexiuni aurii, ceea ce indică nu o oxidare, că nu e nici vorbă de aşa ceva, ci o macerare mai lungă pe pieliţe – mai lungă în sensul că nu 2 ore, ci 8 ore să zicem. Acuma aflu de pe site-ul producătorului că vinul a fost macerat timp de 8-10 zile. WTF? În orice caz, nu merge băut de la frigider, ci pe la vreo 10 grade.

Gust destul de solid, care începe echilibrat şi uşor apos ca în a doua parte a evoluţiei să prindă muşchi pe fondul unor senzaţii dulci-amărui ca de miere polifloră cu gutuie proaspete şi din compot. Posgust mediu-scurt. Da, e demisec, şi e demisec pe bune, simţi mierea. Dar în acelaşi timp, se termină mereu sec şi mai vrei o gură. Aciditatea e mai jos decât îmi place, dar noroc cu gustul migdalat de la final.

Astringenţa uşoară de pe final susţine ideea mea că mustul a stat pe cojbiţe un timp mai îndelungat, o practică neobişnuită pentru soiurile albe neutrale, cum este Feteasca Albă. Maceraţia peliculară îndelungată în cazul strugurilor de vin alb se face de obicei în cazul soiurilor aromatice – Tămâioasă, Muscat, Traminer, Riesling de Rin etc. – pentru a scoate aromele din pieliţe. Mai sunt şi excepţii – Pinot Gris-ul dacă este macerat pentru 1-2 zile dă un vin rose, nu alb…

Revenind, 83p pentru originalitate. Foarte ciudat şi băubil în acelaşi timp, chit că prefer vinurile mai fresh, chiar verzi. Dar oricum, 83 de puncte la 15 lei? Eu zic că mere lângă o tartă de mere sau singur într-o seară de joi.

Lugana DOC 2012 – Bulgarini

Nu sunt sigur care e scopul final în a scrie despre un vin cumpărat de dincolo şi care foarte probabil se găseşte greu la noi.

Mda, Google search, şi iată că l-am găsit pe Marvin - chit că out of stock. Gata, m-am liniştit, se importă, deci review-ul meu nu va fi complet fără ecou!

Vinul e produs în Pozzolengo, provincia Brescia, Lombardia, de Azienda Agricola Bulgarini. Bun. Vinurile din nordul Italiei au de multe ori un raport calitate-preţ foarte bun.

Avem de-a face aparent cu un soi obscur, unul din sutele de soiuri italieneşti despre care n-am auzit niciodată: Turbiana. Continue reading

Degustare de Braxa: berea artizanală orădeană

BraxaUn argentinian şi un român fac India Pale Ale la Oradea. Pare a fi începutul unui banc, şi totuşi, nu e. E pe bune. Sub denumirea de Braxa, băieţii chiar fac IPA, dar şi alte stiluri “exotice”, cum ar fi witbier, pale ale, stout sau barley wine. Şi le iese, vă spun! Sunt beri puternice, extractive, cu mult hamei şi cu un echilibru incredibil uneori.

Pentru a-şi prezenta creaţiile (asortimentul lor se schimbă după anotimp), cei de la Braxa organizează periodic diverse degustări. Degustarea despre care vă relatez aici a avut loc la Moszkva Cafe. În cadrul ei am avut ocazia să degust un witbier, 3 feluri de IPA, un pale ale şi un stout. Să le iau pe rând: Continue reading

Dorombor: un vin torcător care nu-i chiar sec

Când citeşti nem száraz (mot-a-mot “nu-i sec”) pe o etichetă de vin unguresc, parcă te aştepţi la ceva off-dry, adică nu chiar sec, ci demisec. Dar cum totul e la mişto cu eticheta asta, aşa e şi indicaţia nem száraz. De fapt e de-a dreptul demidulce.

Dar pentru că ambalajul e mai interesant decât vinul, am să mai insist pe marginea lui. Prima întrebare e ce-i cu mâţa (macska, hehe)? Habar n-am, dar ştiu că are treabă cu numele de Dorombor, care e un joc de cuvinte – dorombol însemnând “care toarce”, iar bor însemnând vin, prin urmare, “vin torcător”, aşa cum e tradus pe contraetichetă. Şi mai ciudat e că doromb în maghiară mai înseamnă şi drâmbă, deci mai poate fi înţeles şi ca vin-drâmbă. Psychedelic stuff, I tell you! Continue reading

Trei Feteşti Negre

Trei Feteşti Negre. Anul ăsta vreau să beau cât mai multe vinuri din soiul ăsta. Că-mi plac. Şi că am eu ceva cu soiul ăsta. E neaoş. Şi vreau să-l înţeleg. Şi pentru că cred că dacă România nu ar sta la pământ cu marketingul şi brandul de ţară, soiul ăsta ar figura printre “soiurile nobile” ale lumii, adică ar fi considerat un soi internaţional.

Aşadar, primul este o Fetească Neagră recolta 2013 din gama Castel Huniade de la Recaş. Un vin tânăr, roşu-violet, uşor transparent. Arome vinoase de fructe roşii şi negre coapte, greu de identificat. Un nas dulceag dar care-n acelaşi timp are o anume sălbăticie tipică vinului foarte tânăr, ba chiar vinului rustic. Dacă eşti atent, poţi identifica inclusiv izuri de fructe confiate, muşcată/ierburi şi rom. Bizar, dar nu neplăcut. Totuşi, spre surpriza mea, aciditatea e măricică, care se înţelege tare bine cu senzaţiile dulci şi taninii tineri care-ţi uscă gura pe final. Parcă pe limbă vinul e mai fresh, cu arome de pieliţe de struguri şi coacăze negre, prune semicoapte şi fructe de pădure tot aşa, nu foarte coapte. Interesant contrast, dar poate se mai aşează cu timpul.

Oricum, a mers de minune cu nişte tagliatelle con ragu’ alla bolognese, tăindu-le grăsimea şi tona de umami. Nu-i o afacere prea rea la 15 lei. 81+ puncte.

***

Da, 3 hectares scrie :))Al doilea vin este o Fetească Neagră 3 Hectare 2012 Murfatlar cu 13.5% alcool, vinificată în sec, DOC-CMD Murfatlar. Ne întâmpină cu o culoare care-i trădează tinereţea, un roşu-rubiniu violet, uşor transparent (se vede fundul paharului). Nasul iniţial e dominat de o notă de grăjduleţ, curăţel ce-i drept, ceea ce-i dă o notă rustică. Dar am ştiut că o să ne povestească mai multe după câteva rotiri în pahar. Apar fructele roşii şi negre (cireşe, coacăze negre, afine). Mi s-a părut cumva atipic.

De abia când sorbi din el îşi arată calităţile adevărate – o structură exemplară, cu tanini bine înfipţi, uscaţi, dar nu agresivi, pentru că sunt ajutaţi de o aciditate excelentă. Foarte bună şi concentraţia – nu m-aş fi aşteptat judecând după culoare. După o vreme, şi servit lângă o mâncare ungurească, a apărut şi mult aşteptata prună! E clar că am fost noi prea nerăbdători – s-ar fi pretat o decantare de 30 de minute…

Am bănuiala că are şi ceva Cabernet în el. Oricum, toţi (câţiva prieteni iubitori de vin împreună cu mine) am fost plăcut impresionaţi de structura şi corpul său – mai ales că nu dădea semne de baricare, cel puţin nu una intruzivă. Vreo 20 de lei cred. 83-84 puncte

***

Ultima Fetească e de la Budureasca, recolta 2012, demisec de 14%. Ouch! Eticheta albă, de retail. Ce mi s-a părut şi mai curios e inscripţia DOC-CT. Cules târziu? WTF? Bine că nu e CIB – cules la înnobilarea boabelor!

OK, datele de mai sus anunţă un vin greu. Şi aşa a şi fost: culoare închisă, concentrată, cu reflexii roşii-vişinii. Nasul în schimb începe mai ciudat, cu note ierbale, ca mai apoi, după o scurtă aerisire în pahar, să etaleze note fructate din zona fructelor roşii şi negre – vişină coaptă / din vişinată, mure, coacăze negre. Miroase “dulce”! Gustul e foarte dens, destul de dulceag, însă nu e nici pe departe ceva prostioară supracoaptă, flabby. Da, se simte restul de zahăr, dar aciditatea îşi face binişor meseria, iar taninii moi, dar prezenţi acolo, îl fac băubil.

Nu e un vin pe care l-aş bea cu sticla, de fapt toţi am preferat vinul de la Murfatlar, că era mai cu zvâc. Cel de la Budureasca păcătuieşte la capitolul echilibru – prea mult zahăr, prea mult alcool. Mă întreb ce se întâmpla de-l culegeau la maturitate deplină şi nu târziu? 81 puncte pentru concentraţia extraordinară a fructului. 18 lei, parcă.

Status

Signum Syrah + Merlot 2012, Aurelia Vişinescu

Signum Syrah+Merlot Aurelia VisinescuVă spun din capul locului că acest cupaj de Syrah şi Merlot din regiunea Dealurile Munteniei (IG? DOC?) nu e un vin cu tone de fruct şi valuri de ciocolată, aşa cum v-aţi aştepta de la Aurelia Vişinescu. Dimpotrivă!

Culoarea lui e aşa cum ne-am aştepta, roşu rubiniu dens, cu margini subţiri, violete. Nasul aduce un amalgam de fructe roşii şi negre de pădure, ciocolată, vanilie şi rom (ok, poate că alcoolul se simte cam tare).

Gustul echilibrează perfect senzaţiile dulci, aciditatea şi taninii. Începe dulceag ca mai apoi să vină aciditatea puternic şi taninii amărui să-ţi cam usuce gura. Ciudat că se simte alcoolul pe gât, deşi e vorba de doar 13%, iar corpul vinului nu e subţire. Postgust mediu, intens. M-aş aventura să spun că vinul ăsta e oleacă prea tânăr. Continue reading

Terapia Gold, bere nefiltrată de la Clinica de Bere

Trebuie să recunosc că şi berea-mi place! Uneori mai mult ca vinul – depinde de circumstanţe. Bine, nu vorbesc de Ciuc, Ursus & co., deşi iar, depinde de circumstanţe…

Aci am plăcerea să vă prezint una dintre cele mai bune beri româneşti – Terapia Gold, produsă de Clinica de Bere, o microberărie din Timişoara. O bere uşurică, nepasteurizată şi nefiltrată care stă în frigider cam 4 luni atâta timp cât nu trece de 6 grade celsius.

Dar ia să vedem cum se prezintă organoleptic:

Turnată în pahar dezvăluie un galben pai cu inflexiuni aurii, destul de tulbure. Spumă compactă, nu foarte înaltă, dar “rezistentă”.

Continue reading