Săptămâna trecută, Orădeanul, De ce, VisUrât şi Daniel au întreprins o campanie în blogosferă prin care au arătat cât de absurde pot fi legile care privesc “infracţiunile cibernetice şi pirateria pe Internet”. Legi absurde în România? Nimic nou. Deja ştim că în România există legi ilegale şi, mai nou, legi antidemocratice.
Hai să vă spun eu cum stau lucrurile şi ce părere am eu despre toată porcăria asta.
În vremurile bune, adică înainte să apară Internetul aşa cum îl ştim noi azi, casele de discuri făceau o avere vânzând la preţuri exorbitante plastic, carton şi un pic de muzică multiplicată industrial. Dacă vroiai muzică, plăteai. După apariţia Internetului şi a file sharingului, casele de discuri au început să piardă. Lumea nu mai era dispusă să plătească 50-150 de lei pe un CD “cântat” de ceva artist apărut peste noapte. Puteai să-ţi iei albumul de pe net dacă vroiai sau puteai să ţi-l copiezi de la un vecin; magazinele de muzică nu mai aveau monopolul.
Ce au făcut casele de discuri în situaţia asta? Au redus preţurile, bineînţeles! Pe dracu!
Au apelat la legile care protejează drepturile de autor şi au făcut şi fac în continuare presiuni pentru ca ţările să ia măsuri pentru reducerea “pirateriei” pe Internet. Totul pare perfect normal şi legitim până aici.
Doar că în prezent aproape toţi (dacă nu chiar TOŢI) cei care folosesc un computer, au pe el melodii pentru care nu au plătit, programe fără licenţă, filme downloadate şi aşa mai departe. Aşa numita “piraterie” a devenit regula. Doar că nu o putem numi piraterie deoarece pirateria înseamnă să şi vinzi fişierele downloadate. Adică să faci bani. Ceea ce în general nu e cazul.
Ideea e că piaţa s-a schimbat, regulile jocului s-au schimbat, iar o lege care consideră deţinerea de melodii, programe etc. ca fiind infracţiune, este o lege care ne face pe aproape toţi infractori. O lege care acuză o parte atât de însemnată a populaţiei unei ţări este o lege antidemocratică! Şi, în fond, serveşte intereselor unor minorităţi – casele de discuri care nu vor să se adapteze încă la noua conjunctură de piaţă.
Însă eu prevăd că lucrurile stau să se schimbe, atât în ţară cât şi în lume. Mă refer la politica ăstora care vând plastic şi carton pe 50-150 de lei, sau chiar pe 3000 de lei sau mai mult pentru plasticurile alese.
Companiile producătoare de software vor realiza că e absurd să ceri la fel de mult pentru o licenţă home (adică persoană fizică ce nu câştigă bani din programul respectiv) cât pentru o licenţă business (adică firmă care va folosi softul pentru a face bani). Rezultatul va fi că preţurile vor fi clar diferenţiate home-business.
Casele de discuri vor realiza că nu pot opri file sharingul. Muzicienii vor realiza că e absurd să-i vânezi pe cei care… te ascultă. Mulţi vor face un calcul: pret: 75 lei/disc, piraterie: 80%. Cum ar fi un pret de 10 lei pe disc şi piraterie 20%? În plus, banii din muzică se pot face şi altfel decât prin vânzarea de plastic şi carton: din concerte de exemplu.
Acestea fiind zise, închei prin a spune că cei care au fost aruncaţi la închisoare sau amendaţi pentru deţinerea de muzică pentru care nu au plătit, ar trebui să facă recurs. Mi-e greu să cred că un avocat bun nu poate demonstra că asemenea măsuri sunt de o imbecilitate rară. Judecătorul are PC? Dar copilul său? Dar procurorul? Juraţii? Aud? Cum?! Îi judecaţi, voi, cei care sunteţi pasibili de a fi acuzaţi de aceeaşi infracţiune? Unde dracu e obiectivitatea?
Etichete download ilegal, drepturi de autor, file sharing, infractori cibernetici, internet, legi, piraterie, romania
iunie 24, 2008 la 1:23 pm |
de DRM-uri ai auzit, metoda de distributie prin ITunes, ti se pare a fi corecta?:)
iunie 24, 2008 la 2:31 pm |
Pai astia ii cumpara pe romani cu strainii ? Ce bani au aia si ce avem noi. 2 cd-uri cu muzica, 2 dvd-uri si 1 joc … si s-a dus salariul … oare de ce pirateaza lumea ?
)
iunie 24, 2008 la 8:15 pm |
Mda. O situatie absurda…
.
Oricum, deja o gramada de producatori software au licente separate pt home si separat pt business. Iar de multe ori, versiunea home este chiar gratuita. Ar fi tare ca si gigantii din IT sa le urmeze exemplul
iunie 25, 2008 la 8:42 am |
@Teniescu Ştii cum e? Nici americanii sau europenii vestici nu prea sunt încântaţi de ideea de a cumpăra toată muzica pe care o ascultă. Chiar am vorbit cu nişte tipi care erau revoltaţi că un CD costă 15 dolari. Cred că ar râde şi cu fundul dacă ar ştii că în România un CD sau un DVD costă 10% dintr-un salariu!
@Negush Giganţii IT au putere de influenţă şi au forţa să vândă ceva, cu toată pirateria care este. În plus, cred că Microsoft de exemplu ar percepe scăderea preţurilor sau distribuirea de licenţe gratuite ca fiind semne de slăbiciune.
iunie 25, 2008 la 4:31 pm |
Darius,
exercitiu de imaginatie. tu esti solist in x formatie autohtona de ex.
auzi peste tot muzica ta, dar cd-urile raman in rafturi, implicit banutii in buzunarele alora pe care-i distrezi.
cum e?
iunie 25, 2008 la 8:27 pm |
@brightie: poti sa auzi si la radio, scenariul tau e subtire de tot.
iunie 26, 2008 la 9:16 am |
@brightie Întrebarea ta e foarte bună. Până la urmă muzicienii se chinuie să facă muzică şi lumea, în loc să îi răsplătească pentru efortul depus, downloadează muzica de pe net.
Doar că din vânzarea de CD-uri câştigă mai mult casele de discuri. Muzicienii câştigă foarte mult din concerte. Casele de discuri nu. Şi să nu exagerăm, cine face muzică de calitate, vinde şi CD-uri. Adevăraţii fani – o parte dintre ei – îşi vor dori să aibă albumele originale. Vezi?
De fapt de aici începe calculul super eronat al caselor de discuri şi al muzicienilor: Am vândut 1 milion de discuri în condiţiile în care pirateria este de 80%. Dacă pirateria ar fi 0%, aş fi putut să vând 5 milioane de discuri. Corect, doar că e eronat! O mare parte a celor care “deţin” albumele unei formaţii descărcate de pe Internet, nu ar cumpăra niciodată albumele respective. Pentru că nu toţi sunt fani.
Aşa că, se naşte un fel de paradox: să-i dai în judecată pe cei care te “piratează” e o neghiobie. Deoarece:
1. Pe calea asta îţi dai în judecată o parte din fani care vin la concerte, ţi-au cumpărat o parte din albume (dar nu toate) şi povestesc tuturor ce muzică tare ai. So that’s stupid.
2. Pe calea asta dai în judecată oameni care nu ţi-ar cumpăra niciodată niciun album. So that’s useless.
3. Dacă eşti o formaţie nouă, necunoscută sau nu ai bani să te promovezi, rişti să rămâi în anonimat.
După cum spuneam, regulile pieţei se schimbă şi trebuie să ne adaptăm.
iunie 26, 2008 la 9:32 am |
atlanticule,
evident ca poti auzi si la radio – “peste tot” implica asta, intrebarea e: atata vreme cat muzica ta e ascultata, deci circula, de ce nu circula si mediile ei de stocare?
cred ca vorbim limbi straine.
limpede acum?
iunie 26, 2008 la 9:56 am |
darius,
stiu ca-mi poti aduce argumente pentru calcule eronate si efectele lor.
) inseamna ca te defineste o generozitate rar de gasit. io una as face o locomotiva cu aburi. nu dintr-un simt al posesiei exacerbat, ci fiindca eu consider ca este oarecum barbar, mitocanesc sa “imprumuti” in felul acesta un ceva al altuia.
si apreciez efortul.
insa aceasta lege nu pune problema a cat de pagubit e artistul, ci exclusiv a faptului ca a fost pagubit.
pentru ca atunci cand esti lipsit de un bun al tau cantitatea absenta e mai putin importanta decat calitatea gestului rasfrant asupra-ti.
tu ca artist ar trebui sa empatizezi mai puternic…
ex. de imaginatie nr. 2: in loc sa-ti cer aprobarea de a-ti folosi poza cu pisa pe blogul meu, o afisam pur si simplu, dupa ce in prealabil o decupasem nitel, intr-o pagina care se chema ‘pasiunea mea, fotografia’. daca nu ti-ar fi urcat nitel temperatura cand ti-ai fi vazut munca in traista altuia, te admir netarmurit.
a “lua” de pe net muzica produsa de un artist – care produs e obiect al legislatiei privitoare la dreptul de autor – se cheama furt aka piraterie. same s*** in contextul asta.
nici io nu-s vreo sfanta. toata muzica de pe mp3 playerul meu e furata si, cel putin in plan teoretic, admitand asta imi asum responsabilitatea plus un risc, insa mi le asum. pentru ca sunt constienta de ilegalitatea comisa.
p.s. nu incerc sa conving pe nimeni de nimic.
fiecare cu “dreptatea” lui.
cea de mai sus e a mea.
iunie 26, 2008 la 10:56 am |
Dacă mi-ai fi luat poza şi ţi-ai fi însuşit-o ca fiind a ta este o cu totul altă poveste. Pe de altă parte, ce-i uploadat de mine pe net poate fi descărcat în mod liber în scopul uzului personal, i.e. să te uiţi la pozele mele când vrei, de pe hard.
Furt? Gândeşte-te că muzicianul ăla cu mai face niciun efort după ce a înregistrat un CD. Îl pune în vânzare, cu un cost de producţie de 4 lei şi aşteaptă ca 10 milioane de oameni să dea 80 de lei pe el. E absurd.
Pirateria, am mai explicat că nu e un termen corect pentru deţinerea de muzică în scop nelucrativ. Pirat eşti când vinzi muzica downloadată de pe net, sau multiplicată de pe un CD original. Same shit. Ideea e că reproduci muzica altuia, şi în loc să-l laşi pe el să şi-o vândă celor care sunt dispuşi să o cumpere, o faci tu, deşi nu ai dreptul ăsta. Asta e piraterie şi n-are nicio legătură cu ce vorbim noi aici.
iunie 26, 2008 la 11:12 am |
darius,
ti-as fi dat un copy-paste din dex, dar repet, scopul comentariului meu nu a fost / nici este sa schimb opinii.
peace