Capitalismul şi ţinuturile mioritice

Măsuri de reducere a inflaţiei: reducem consumul! Că de-aia avem inflaţie, că-i prea multă cerere pe piaţă! Dar oare de ce românii nu se gândesc să economisească? De proşti? Sau din cauza dobânzii la depozite care uneori se află sub nivelul ratei inflaţiei?

Măsuri de creştere a eficienţei economice: mărim programul de lucru! Calculul pe hârtie ne arată că dacă un muncitor sapă 8 metri de şanţ în 8 ore, în 9 ore va săpa 9 metri. Hm. Cifrele par să nu mintă… însă ceva ceva nu mă convinge în calculul ăsta. Hmm… Da’ ce dracu’ m-apuc eu să vorbesc de eficienţă şi şanţuri când tineretul mioritic lucrează în media services?

Măsuri de fidelizare a clientului: ţine-l cât mai mult pe site la faţa locului! Fie că eşti un chioşc de banca sau un tren care nu mai ajunge la destinaţie, faptul că un client stă mai mult la tine trebuie că este un semn bun. Apropo, am văzut ieri la ştiri că ceva tren a întârziat atât de mult încât zeci de călători au pierdut trenul de legătură, aceştia fiind nevoiţi să doarmă prin ceva gara ca boschetarii… Apropo, ştiaţi că pentru a merge de la Oradea la Sibiu trebuie să schimbi 3 trenuri? Cacă-te, frate române, pe Căile Ferate Române! CFR!

Măsuri de stimulare a vânzărilor în industria de retail: angajăm casieriţe proaste! Merge eu la un important supermarket din urbe şi-mi pun în coş 2 bucăţi de bere Bavaria. Am mers pregătit; aveam 2 bucăţi de sticle de schimb la mine, de Beck’s, ce-i drept. Ajung la casă şi dau să-i dau casieriţei sticlele de schimb când replica ei mă doboară: „Trebuia să cumpăraţi Beck’s”. Ei asta-i bună! Una-două m-am gândit că nu-s ăştia singurii proşti care au pretenţia să le duci sticle exact din berea pe care vrei să o cumperi… şi de nervi am renunţat la Bavarelele mele. Ulterior am aflat că sticlele de Bavaria nu sunt returnabile şi că tipa de la casă e o proastă începătoare.

Măsuri de spargere a bulei imobiliare: se va sparge bula imobiliară! Da, da! Asta e exact ca în cărţile siropoase ale lui Paolo Coelho şi ca în revistele pentru femei. Adică „trebuie să crezi că se va întâmpla, trebuie să-ţi doreşti cu adevărat să se întâmple, trebuie să spui tuturor că o să se întâmple şi… în cele din urmă se va întâmpla”! Însă spre deosebire de sursele bibliografice mai sus amintite, în cazul bulei impobiliare explicaţia nu este una mistică, ci dimpotrivă, una cât se poate de laică şi prozaică: dacă toată lumea zice că preţurile vor scădea, cine dracu mai vrea să cumpere? Nimeni! Şi dacă nimeni nu vrea să cumpere, preţul ar trebui să scadă. Zic „ar trebui” din prudenţă; deh, trăim pe tărâmuri mioritice… Dar înţelegeţi voi paradoxul. Apropo, ştiaţi că un om care câştigă salariul mediu pe economie are nevoie de aproximativ 200 de ani pentru a-şi strânge bani pentru un apartament în Bucureşti? Asta în condiţiile în care nu mănâncă, nu bea, nu se îmbracă, nu plăteşte întreţinerea, curentul, nu are soţii bogate, moşteniri, nu câştigă la Loto etc.

Hai pa! Vă povestesc mai multe când îmi repară ăştia calculatorul.

Etichete bula imobiliara, capitalismul in romania, fidelizare, inflatie, stimularea vanzarilor