Impresii de la Vinvest 2014 – partea a II-a

A doua parte a cronicii târgului Vinvest Timişoara 2014 vine târziu, dar fiind un post rezervat mai mult unor păreri critice la adresa organizării târgului, cu siguranţă poate fi util pentru ediţia următoare – dacă vreun organizator îl va citi, desigur.

Dar voi începe prin a trece în revistă expozanţii care nu au „încăput” în primul articol.

Astfel, am făcut un scurt popas pe la Budureasca. Din păcate standul lor a fost destul de nepregătit, cu prea puţine vinuri la degustare şi prea calde (mă rog, problema e mai mult la organizare decât la cramă). Am văzut doar vinul Origini Oro Manisa 2012 cu gândul că voi reveni pentru a mai vedea ceva, însă ulterior am ajuns prea târziu. Vinul degustat s-a prezentat foarte bine, fiind un cupaj curios – Tămâioasă Românească + Chardonnay – foarte aromat şi corpolent. Sper ca cu altă ocazie să văd mai multe vinuri noi din portofoliul acestui producător.

La scurt timp am zburat spre standul unui importator de vinuri italieneşti, ImexWines. O surpriză plăcută, cu multe vinuri interesante la preţuri accesibile. Mi-a plăcut mult prosecco-ul Rive di Colbertaldo Brut 2012 din regiunea Valdobbiadene, Pinot Rosa de la Cantine Maschio (un rose frizzante din Pinot Noir şi Pinot Blanc), un Cabernet Sauvignon Gădum de la Soraighe (foarte tipic), un Rosso Veronese Ireos, tot de la Soraighe (un blend complicat din Corvina, Rondinella, Molinara, Cabernet Sauvignon, Pinot Nero cu un nas fantastic şi o concentraţie extraordinară a fructului la doar 30 de lei). Una peste alta, o impresie bună de la un jucător nou pe piaţa importatorilor.

De la standul ImexWines

De la standul ImexWines

Încă una de la ImexWines

Nu puteam să nu trec pe la standul Domeniilor Anastasia, unde am găsit aceleaşi vinuri serioase, făcute într-un stil mai puţin comercial. Şi când spun aceleaşi, nu sunt departe de adevăr, deoarece din 5 vinuri produse de această mică cramă din Dealu Mare, pe 3 le mai văzusem. Fiind o zonă „de roşii”, nu e de mirare că roşiile mi-au plăcut cel mai mult – un Merlot din 2009 şi un Cabernet Sauvignon din 2011 – ambele foarte interesante, old world, colţuroase, dar care se deschid dacă ai răbdare.

În imagine se văd Cabernetul şi Merlotul de la Domeniile Anastasia

În imagine se văd Cabernetul şi Merlotul de la Domeniile Anastasia

Continuă lectura