Fetească Albă 2013 Prahova Valley Reserve – Halewood

Joi seara. Oboseală. O săptămână grea stă să se încheie şi nu mai am răbdare să vină weekendul. O sticlă de vin. Ce să fie? Supermarketul din zonă. Un vin obişnuit, de consum curent. Pe ce-mi pică ochii? Pe o Fetească Albă din 2013 de la Cramele Halewood, gama Prahova Valley Reserve (oh, doamne).

Un vin cu IG Terasele Dunării, demisec, de 12.5% alcool.

Un miros ciudat de intens, fructat floral, cu note clare de piersici româneşti, miere zaharisită, flori albe, prune galbene, gutui din compot, flori de busuioc uscate. Ciudat, nu?

Culoarea ne poate explica ce e cu aromele astea intense: e galbenă cu inflexiuni aurii, ceea ce indică nu o oxidare, că nu e nici vorbă de aşa ceva, ci o macerare mai lungă pe pieliţe – mai lungă în sensul că nu 2 ore, ci 8 ore să zicem. Acuma aflu de pe site-ul producătorului că vinul a fost macerat timp de 8-10 zile. WTF? În orice caz, nu merge băut de la frigider, ci pe la vreo 10 grade.

Gust destul de solid, care începe echilibrat şi uşor apos ca în a doua parte a evoluţiei să prindă muşchi pe fondul unor senzaţii dulci-amărui ca de miere polifloră cu gutuie proaspete şi din compot. Posgust mediu-scurt. Da, e demisec, şi e demisec pe bune, simţi mierea. Dar în acelaşi timp, se termină mereu sec şi mai vrei o gură. Aciditatea e mai jos decât îmi place, dar noroc cu gustul migdalat de la final.

Astringenţa uşoară de pe final susţine ideea mea că mustul a stat pe cojbiţe un timp mai îndelungat, o practică neobişnuită pentru soiurile albe neutrale, cum este Feteasca Albă. Maceraţia peliculară îndelungată în cazul strugurilor de vin alb se face de obicei în cazul soiurilor aromatice – Tămâioasă, Muscat, Traminer, Riesling de Rin etc. – pentru a scoate aromele din pieliţe. Mai sunt şi excepţii – Pinot Gris-ul dacă este macerat pentru 1-2 zile dă un vin rose, nu alb…

Revenind, 83p pentru originalitate. Foarte ciudat şi băubil în acelaşi timp, chit că prefer vinurile mai fresh, chiar verzi. Dar oricum, 83 de puncte la 15 lei? Eu zic că mere lângă o tartă de mere sau singur într-o seară de joi.